Naruto Power`
Lista Forumurilor Pe Tematici
Naruto Power` | Inregistrare | Login

POZE NARUTO POWER`

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
Anne98 pe Simpatie.ro
Femeie
25 ani
Buzau
cauta Barbat
27 - 52 ani
Naruto Power` / Desene Animate / $Ed, Edd şi Eddy$  
Autor
Mesaj Pagini: 1
Zizi`
:•°•::crazy:•°•::

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 2599
                                             Ed, Edd şi Eddy




$ Acţiunea seriilor planează asupra a trei băieţi preadolescenţi: Ed, care este încet la minte şi câteodată vorbeşte incoerent; Edd, care de obicei este numit „Dublu D”, este foarte inteligent; şi Eddy, liderul lacom al trioului. Colectivul lor este cunoscut ca „Ezii”; cei trei locuiesc într-o suburbie din Peach Creek, învăţând la o şcoală de acolo care este arătată doar în episoadele speciale sau de toamnă. Conduşi de Eddy, Ezii fac diverse farse pentru a lua bani de la cunoscuţii lor, însă planurile lor de obicei eşuează şi prietenii lor se răzbună.

Numărul personajelor din 'Ed, Edd n Eddy este fixat la douăsprezece. Nici un alt personaj nu mai apare în afară de cele principale şi adulţii care nu sunt văzuţi niciodată. Timpul nu este relevat --Danny Antonucci afirmă că dorea ca show-ul să se potrivească fiecărei generaţii. Aşadar, dacă este nevoie de un VCR sau calculator, el va apărea.

Cele mai iubite dulciuri din show, în special de Ezi, sunt sfarmă-fălcile. Majoritatea episoadelor au ca desfăşurare a acţiunii încercarea Ezilor de a căuta sfarmă-fălci. Acestea sunt vizibil mărite: mai mari ca şi capul unui copil. Un personaj bucurându-se de aceste dulciuri va avea bila de mărimea unei bile de bowling într-o parte a obrazului său.



(alina)


pus acum 16 ani
   
Zizi`
:•°•::crazy:•°•::

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 2599
                                 Personaje principale


$ Ed este cel care munceşte cel mai mult pentru trio. Este cunoscut pentru râsul lui constant, fiind majoritatea timpului fericit. Mintea sa este un amestec de filme şi reviste despre monştri, confundându-i cu realitatea. Ed este sub stăpânirea totală a surioarei sale Sarah, la care ţine foarte mult, fiind ţinta uşoară a manipulărilor acesteia. Spre disperarea microfobului Edd, el are o igienă personală slabă, până la punctul îngrozirii cauzate de săpun. Îi place pâinea prăjită, sosul, pojghiţa de budincă, cartofii şi animalele, în special găinile.


$ Edd este un tânăr inventator obsedat de curăţenie şi microfobic. Cel mai inteligent şi bun la suflet din trio, el nu este văzut fără fesul său negru, ascunzând un fel de secret ştiut doar de Ed şi Eddy. Pentru a-i diferenţia numele omofon de Ed, toţi îl numesc Dublu-D. Părinţii săi îl supun la numeroase sarcini casnice, comunicând doar prin bileţele. Edd este un elev notat doar cu A, excelând la toate materiile, în afară de sport (aparent la un incident de la un joc de „raţele şi vânătorii”). Este un excelent cântăreţ de chitară cu pedală, deşi el insistă că urăşte acel instrument. Este incredibil de inteligent, reuşind să construiască maşinării complicate din cartoane, semne de circulaţie şi numeroase gunoaie întâlnite de Ezi pe drum. Este sensibil la mirosurile urâte şi nu are multă forţă.


$ Eddy este un farsor lacom, cu un temperament negativ. Este cel care se auto-propune conducătorul trioului. Plănuieşte numeroase ocazii pentru a lua banii apropiaţilor săi, pentru a cumpăra sfarmă-fălci. Este foarte sensibil şi complexat de înălţimea sa, având acelaşi complex ca şi Napoleon. Urăşte şcoala, încercând mai mult de o dată să fugă. Fişa sa şcolară îl cataloghează ca fiind un megalomaniac. Lui Eddy îi place camera sa decorată în stil retro, cu „lampa cu lavă”, un pat mare şi rotund şi un glob disco. Este văzut ca ordonându-le celor doi Ezi să execute farsele, neimplicându-se în munca fizică a acestora. Este foarte egoist, preocupându-se doar de propria persoană şi de obţinerea sfarmă-fălcilor, alegându-le chiar şi pe acestea din urmă în locul prietenilor săi. Eddy nu ştie nimic în afară de reţeta de bombe El Mongo urât-mirositoare şi unde sunt casele din copaci.



(alina)


pus acum 16 ani
   
Zizi`
:•°•::crazy:•°•::

Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 2599
                                 Personaje secundare


$ Sarah este sora răsfăţată şi autoritară a lui Ed, care se preface drăguţă şi fermecătoare doar când o serveşte. Aceasta are loialitatea şi supunerea nesfârşită a fratelui ei din cauza ameninţărilor sale. Are un temperament impulsiv, enervându-se uşor, mai ales din cauza lui Ed. Este observată întotdeauna jucându-se cu Jimmy, iar când acesta nu îi este în preajmă, se grăbeşte să îl ajute oricând este chemată de Jimmy. Îşi scrie sentimentele într-un jurnal, având o uşoară atracţie faţă de Edd (deşi dragostea acesteia pentru el nu este destul pentru a-l cruţa de mania ei)

$ Jimmy este partenerul de joacă sensibil al lui Sarah, care doreşte să devină faimos. Este foarte predispus la accidente, purtând numeroase bandaje şi fiind cel mai slab copil din alee. Deşi Jimmy are o personalitate delicată, acesta doreşte să devină puternic şi musculos. De două ori a elaborat două farse cu succes. Jimmy a arătat cât de ataşat este de Sarah, în momentul încercării îndepărtării acestuia de lângă ea. Mereu poartă un aparat dentar, din cauza unei farse cu o popică.

$ Johnny (la sfârşitul episoadelor prezentat ca „Jonny 2x4”) este un singuratic. Are un cap imens, fiind prins de nenumărate ori între crengi în timp ce urca în copaci. Vorbeşte mult, enervându-i pe ceilalţi copii. Foarte rar este văzut fără prietenul său imaginar, o scândură cu ochi desenaţi şi o gură, numită Plank. Pare inocent, iertându-i pe oameni deseori, indiferent de ce fac. Nu pare să îl deranjeze acţiunile Ezilor, câteodată bucurându-se de ele.

$ Rolf este un imigrant cu un accent şi obiceiuri stranii. Provine dintr-o cultură europeană cu obiceiuri ciudate, având şi un accent pe măsură. Lucrează cu părinţii săi în mica fermă din alee, conducând un grup numit „Cercetaşii Urbani”, care îi include pe Jimmy, Scândură şi Johnny. Vorbeşte despre el la persoana a treia, fiind şi fiu de pastor, de care este foarte mândru. Animalele sale includ trei porci (unul pe nume Wilfred), o capră pe nume Victor, cel puţin patru găini (două pe nume Bridget şi Gertrude) şi o vacă pe nume Beatrice. Rolf îi derutează la nesfârşit pe ceilalţi copii cu mâncărurile sale şi neobişnuitele sale tradiţii.

$ Nazz este stereotipul majoretei/dragostei de neatins. Cea mai mare parte a timpului stă cu Kevin. Toţi băieţii-cu excepţia lui Rolf şi Jimmy- sunt înnebuniţi după ea. De câte ori se apropie, Ezii încep să transpire şi îşi pierd abilitatea de a vorbi corect. Este şefa majoretelor de la Şcoala Peach Creek. Deşi Nazz este de obicei prezentată ca fiind amiabilă şi deşteaptă, însă ocazional poate fi puţin excentrică şi să fie stereotipul blondei prostuţe.

$ Kevin este un băiat atletic. Este cinic şi câteodată poate fi crud. Are un garaj plin cu sfarmă-fălci - datorită tatălui său care lucrează la o fabrică de sfarmă-fălci - iubeşte să îşi aranjeze bicicleta, snowboardul şi skateboardul. Când nu se plimbă cu bicicleta este văzut cu Nazz şi Rolf pe alee. Îi urăşte pe Ezi, în special pe Eddy, până la punctul de paranoia. Are tendinţa să îi numească pe Ezi „cretini”.

$ Surorile Kanker ('May, Marie şi Lee) sunt trei surori care sunt inamicii aleii, care trăiesc la marginea unui parc de rulote numit Park 'n' Flush. Lucrul care era comun tuturor copiilor din cartier este faptul că le urăsc pe Surorile Kanker. Sunt principalul inamic al cartierului, temându-se de comportamentul lor imprevizibil. Lee şi Marie de obicei lenevesc şi o pun pe May să le facă treburile. De fapt, Lee leneveşte mai mult decât Marie şi chiar o pune şi pe ea să muncească. Cât timp surorile Kanker îi plac pe Ezi, Marie îl iubeşte pe Edd, May pe Ed şi Lee pe Eddy.



(alina)

pus acum 16 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la