Zizi`
:•°•::crazy:•°•::
 Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 2599
|
|
Gaara of the Desert - Numit şi "Gaara al Nisipului", este mezinul celui de-al patrulea Kazekage. La naştere în acesta a fost închis Shukaku, satul sperând ca astfel Gaara să devina cea mai puternică armă a satului. Totuşi, oamenii din sat au inceput să îl vada pe micul Gaara ca pe un monstru. A fost antrenat de tatăl său, dar in rest era crescut de unchiul său care incerca să îl inveţe pe acesta ce înseamna să ţii la cineva şi ce este dragostea. Mai târziu, cel de-al patrulea Kazekage, văzând că lucrurile nu mergeau aşa cum se aştepta, l-a trimis pe Yashamaru pentru a-l ucide. Gaara a supravieţuit atacului, dar din momentul în care a văzut că tocmai cel care îi vorbea de dragoste şi prietenie nu a ţinut niciodata la el şi a incercat să îl ucidă, a hotărât să îi pese numai de el, fiind indiferent faţă de cei din jur, inclusiv cu fraţii săi, pe care îi ameninţă cu moartea dacă îi stau in cale. Litera roşie de pe fruntea sa înseamnă "dragoste", sugerând faptul că Gaara se iubeşte numai pe el. Gaara suferă de insomnie deoarece dacă adoarme, monstrul ameninţă să-i consume personalitatea şi să puna stăpânire pe el. Prima misiune a acestuia ca armă perfectă a satului a fost distrugerea Konohei. Făcându-i plăcere să omoare oameni, el a intrat fără nici o remuşcare în acest examen. În timpul luptei cu Rock Lee, datorită vitezei incredibile ale lui Lee, Gaara este lovit pentru prima oara, nisipul neputând ţine pasul cu viteza adversarului. Cu un ultim gest, el reuşeşte să îi rupă mâna şi piciorul stâng lui Lee. Meciul este oprit înainte ca Lee să fie ucis, dar Gaara îşi schimbă idealul. În loc să-şi dovedească propria existenţă ucigând, îşi propune să găseasca şi să ucidă adversari mai puternici decât el. În continuare el se va lupta cu Sasuke, acesta fiind primul care reuşeşte să îl facă să sângereze. Acest lucru îl aduce pe Gaara în pragul nebuniei şi îşi eliberează pentru un scurt moment demonul din interiorul său. După ce distrugerea Konohăi începe, acesta va continua lupta cu Sasuke într-o altă locaţie, însă eliberându-şi puţin din demonul dinlăuntrul său. Sasuke nu mai poate să ţină pasul cu acesta, iar in ajutor apare Naruto. La inceput nu este aşa de sigur dacă îl poate înfrânge. În ultimul moment, Naruto îşi aduce aminte de prietenii săi şi reuşeşte să câştige în faţa demonului aproape comlet eliberat, spre surprinderea lui Temari dar şi a lui Gaara care nu mai rezistă şi îl elibereaza complet pe Shukaku. Naruto îl invocă pe Gamabunta şi reuşeşte să îl înfrângă pe Gaara, dar acesta nu înţelege de ce acesta este aşa puternic. În final, îşi aduce aminte de vorbele unchiului său despre dragoste. Din acest moment, Gaara doreşte să fie recunoscut şi să creeze legături de prietenie cu alţii, sperând la dragoste şi ca în acest fel să fie respectat de către cei din sat. Începe prin a-şi cere scuze fata de fraţii săi, iar cu timpul se aproprie mai mult de fratele său mai mare Kankuro, dezvăluindu-i visele şi gândurile sale. Mai târziu în misiunea de recuperare a lui Sasuke, el apare pentru a-l ajuta pe Rock Lee, pe care îl protejează, părându-i rău pentru tot ce i-a făcut. El îi spune acestuia că ajută Konoha pentru că are o mare datorie faţă de aceasta ( aici referindu-se la tot ceea ce a făcut Naruto pentru el . După aceea, el devine Kazekage şi în luptă cu Deidara el şi-a apărat satul cu preţul vieţii. Cu o ultimă suflare a reuşit să oprească marea explozie a lui Deidara şi chiar a reuşit să îndepărteze şi nisipul de deasupra satului. El este apoi omorât de Akatsuki, dar este readus la viaţa datorită lui Chiyo. În momentul readucerii sale la viaţă el realizează că foarte multă lume îl aştepta pe acesta, incluzândul pe Naruto şi proprii săi fraţi. Gaara realizează că a devenit important pentru cei din jur, aceştia considerându-l prietenul lor. El îi mulţumeşte lui Naruto pentru tot ceea ce a făcut pentru el şi rămâne în continuare Kazekage, aşteptând ca Naruto să primeasca titlul de Hokage. De data asta, oamenii din sat au mai mult respect fata de el si este chiar admirat de tanara generatie, desi batranii continua sa il priveasca cu neincredere, spre furia lui Kankuro.
|
|